Persuasiune

Cu opt ani în urmă, Anne Elliot fusese convinsă să renunțe la Frederick Wentworth, pe atunci un ofițer de marină plin de perspective, dar fără avere, la sfatul chibzuitei sale nașe, Lady Russell. Acum Wentworth se întoarce, bogat și liber, în lumea tot mai strâmtă a familiei ei, iar până la ea ajunge vorba că o găsise atât de schimbată, încât cu greu ar mai fi recunoscut-o. Ceea ce urmează este un studiu al nerostitului: un copilaș agățat de gâtul ei, ridicat fără o vorbă, un loc aranjat discret într-o trăsură care trece, o alună de toamnă înălțată ca simbol al statorniciei. Gesturi mărunte poartă întreaga povară a simțirii.

În jurul lui Anne se mișcă o adunare zugrăvită cu o precizie seacă. Este acolo trufașa Elizabeth, care își revarsă bunăvoința asupra nedemnei sale însoțitoare, Doamna Clay. Este Mary, cea care se pune mereu în scenă, și blajinul ei Charles, precum și inimosul Amiral Croft, chiriașul casei pe care familia Elliot nu și-o mai poate îngădui. Austen îi privește pe toți cu o ironie care nu devine niciodată crudă, iar proza își păstrează cumpătul chiar și atunci când eroina și-l pierde pe al său.

Fusese silită să fie chibzuită în tinerețe, observă romanul, a deprins romantismul pe măsură ce înainta în vârstă. Cartea știe cum o inimă statornică își ține tainele pentru sine și așteaptă și cât de multe pot trece între doi oameni care nu-și spun aproape nimic.