Viața și aventurile lui Robinson Crusoe

Ce urmează este truda răbdătoare a unui om care își reclădește viața din rămășițe. Robinson Crusoe cară unelte și praf de pușcă de pe corabia sfărâmată, ridică o locuință întărită, îmblânzește o capră sălbatică, crestează un calendar într-un stâlp și ține o socoteală a nenorocirilor sale față de îndurările primite. O boală și un vis cumplit îl întorc spre Biblia pe care o nesocotise, iar cartea urmărește această schimbare lăuntrică la fel de îndeaproape pe cât urmărește înălțarea zidurilor. Apoi, într-o amiază, pe țărmul cunoscut, o singură urmă de picior în nisip îl țintuiește locului.

Vineri, prizonierul pe care Crusoe îl salvează și ajunge să-l îndrăgească precum un tovarăș și aproape ca pe un membru al familiei, aduce povestii căldura ei. Lecțiile lor șovăielnice de limbă și de credință cuprind cele mai frumoase pagini ale cărții, printre care întrebarea simplă și fără răspuns a ucenicului: de ce Dumnezeu nu omoară pe diavolul, ca să nu-l mai lase să facă rău? Defoe îl lasă pe pretinsul sălbatic să-și întreacă în judecată învățătorul și îl lasă pe Crusoe să recunoască atunci când și-a judecat pe nedrept un prieten.

Istorisită cu un glas simplu, care cântărește fiecare pierdere și fiecare izbăvire, aceasta este cronica unui om neliniștit, prefăcut din temelii de cei douăzeci și opt de ani petrecuți ca naufragiat. Ce ciudată împletire a Providenței este viața omului! se minunează Crusoe, iar minunea se câștigă câte o scândură scoasă din valuri și câte o rugăciune smulsă cu greu.