Marile speranțe

De acolo, lumea lui Pip se lărgește într-un chip straniu. Chemat la Casa Satis, o întâlnește pe Domnișoara Havisham în rochia ei de mireasă îngălbenită, încremenită la un ceas oprit, în mijlocul unui ospăț de nuntă putrezind, și pe frumoasa, disprețuitoarea Estella, care își bate joc de mâinile lui aspre și de bocancii lui grei și îl învață să se rușineze de fierăria care l-a crescut. Când o avere misterioasă îi iese în cale și îl duce la Londra spre a fi făcut gentleman, Pip crede că își înțelege propria poveste. Se înșală. Romanul este îndreptarea lentă și smerită a acestei convingeri.

Dickens spune totul cu însuși glasul lui Pip care își privește viața în urmă, ironic față de nebuniile tinereții și duios față de oamenii pe care nu i-a prețuit. Cel dintâi dintre ei este Joe Gargery, fierarul blând a cărui bunătate simplă le întrece în tăcere pe toți gentlemenii aleși pe care îi cunoaște Pip, și Biddy, a cărei bunătate cinstită Pip o trece cu vederea de dragul unei fete care îl previne că nu are inimă. Am iubit-o împotriva rațiunii, împotriva făgăduinței, împotriva liniștii, împotriva speranței, mărturisește Pip, iar durerea acelor cuvinte este durerea întregii cărți.

Ceea ce îl ține pe cititor nu este averea, ci prețul ei, lungul lanț de urmări pe care un singur gest de milă din copilărie îl pune în mișcare, zăngănind mai departe, și deosebirea dintre ce se poate cumpăra cu bani și ce rămâne neatins de ei. Este o poveste despre a afla, mult prea târziu și tocmai la timp, cine merita iubit.