Moby Dick

Corabia este Pequod, cu parapetele împodobite cu dinți de cașalot și cârma cioplită dintr-un os de falcă, o navă care arată ca un trofeu al vânătorii pe care are de gând s-o continue. La început, căpitanul se ține în cabina lui. Când Ahab apare în sfârșit, cu chipul arămiu, cu piciorul de fildeș, cu o cicatrice vânătă coborându-i pe trup ca urma trăsnetului pe un copac, cheamă echipajul la pupă, bate un dublon de aur în catarg și apleacă întreaga călătorie spre balena albă care i-a luat piciorul. Melville îl zugrăvește ca pe un om care nu se poate bucura de frumusețe, care vede în toate lucrurile văzute niște măști de carton și vrea să lovească dincolo de ele.

În jurul acestui țel neclintit se strâng netulburatul Stubb, pufăind din pipă, cuviosul Starbuck, care îndrăznește să-l înfrunte și totuși nu se poate desprinde, și mus Pip, părăsit odată în largul mării și întors de acolo cu vedenii și nebun. Povestea se oprește adesea: ca să cântărească spaima albului de-a lungul fiecărei civilizații pe care Ismael o poate numi, ca să prefacă navigația și probabilitatea în meditații despre sine și obsesie. Prin toată această groază se împletește un umor sec, iar sub filosofie stăruie o presimțire gotică statornică.

Este o urmărire pe mare care se deschide neîncetat spre întrebări mai vaste decât orice vânătoare. Goana e totală și are de gând să ia totul cu ea.