O lume dispărută

De acolo, O lume dispărută urcă spre un podiș din Amazonia, unde legile obișnuite ale naturii par a fi fost suspendate, iar creaturi crezute de mult dispărute încă pasc și își iau zborul. Challenger susține că le-a văzut. Aproape nimeni nu-l crede. Așa că o expediție pornește să dovedească sau să infirme povestea: vulcanicul Challenger, sardonicul său rival, profesorul Summerlee, aristocraticul vânător Lord John Roxton și tânărul Malone, care sare în picioare și se oferă voluntar înainte de a se fi hotărât cu adevărat. Roxton, la rândul lui, nu cere decât întinderile pustii și marile spații deschise, cu o pușcă în mână.

Conan Doyle o scrie cu o minunată privire dublă: minunea iguanodonilor zbenguindu-se ca niște canguri și comedia a doi savanți dezbinați care se uită pe sine și își strâng mâinile într-o tăcută uimire la vederea lor. Există o primejdie adevărată pe acea stâncă piramidală, sub copacul ei singuratic, și un umor autentic la fiecare pas: un redactor bădăran și roșcat, o soție care avertizează, un pod prăbușit peste o prăpastie.

Este o aventură care rămâne credincioasă propriei întrebări de la început: ce e dispus un om să riște pentru a deveni cineva demn de a fi iubit. Podișul așteaptă, împrejmuit, verde și cu neputință de atins, iar poarta de peste hău stă deschisă doar atâta cât să apuci s-o treci.