Emma

Ce urmează este Emma îndreptându-și atenția spre Harriet Smith, o fată drăguță și blândă, de neam necunoscut, pe care o ia sub aripa ei ca pe un proiect. Își pune în gând s-o cizeleze pe Harriet, s-o abată de la cererea în căsătorie, cinstită, a unui fermier și să-i pună la cale o iubire mult mai strălucită, cu ambițiosul și tânărul cleric domnul Elton. Orice cititor vede limpede încotro se îndreaptă toate acestea, și tocmai aici stă plăcerea. Emma nu vede. N-ai fost deloc o prietenă bună pentru Harriet Smith, Emma, o avertizează Knightley, iar greșelile de judecată încep, pe tăcute, să se adune.

Jane Austen povestește toate acestea cu o inteligență ironică și pătrunzătoare, care îi îngăduie cititorului să vadă dincolo de dialogul politicos, drept în inima speranțelor ascunse ale fiecăruia. Highbury se umple de micile lui comedii — un tată ipohondru, îngrijorat de dispariția prăjiturii de nuntă, un pian elegant sosit de la Broadwood ca să stea nepotrivit într-o odaie modestă. Și mai e domnișoara Bates, săracă, bună la suflet și fără sfârșit de vorbăreață, pe care tot satul o iubește fără să poată spune prea bine de ce.

Mi-ar plăcea s-o văd pe Emma îndrăgostită și cuprinsă de îndoiala că nu i s-ar răspunde la iubire, spune Knightley încă de la început. I-ar prinde bine. O carte despre o tânără atât de sigură că poate citi orice inimă în afară de a ei, scrisă de o autoare căreia nu-i scapă nimic și care iartă foarte mult.