Spre far

Doamna Ramsay este centrul neclintit. Ține casa laolaltă prin frumusețe, grijă și ritual, adunând o masă răzlețită într-un întreg cald, luminat de lumânări, în jurul unui Bœuf en Daube. În jurul ei se mișcă soțul ei brusc și strălucit, veșnic temător de propria mediocritate, mărșăluind în sinea lui prin alfabetul gândirii spre o literă Q pe care n-o poate depăși. Mai spre margini se află ambițiosul Tansley, care o disprețuiește și o adoră deopotrivă, și tinerii Paul și Minta, împinși spre o căsătorie pe care niciunul n-a ales-o cu adevărat. Apoi însuși timpul preia cartea, anotimpurile curgând prin încăperi goale, și trece un deceniu până când călătoria mult amânată este reluată.

Woolf scrie vremea lăuntrică a oamenilor obișnuiți — felul în care raza unui far poate mângâia mintea și dezlănțui un potop de fericiri amintite, felul în care durerea și comedia stau alături, ca atunci când lauda stânjenită a unei femei pentru cizmele unui bărbat sparge dintr-o dată jelania lui teatrală. Atentă la cum o singură seară poate fi făcută să stea pe loc, scriitura surprinde cum o clipă alunecă în trecut chiar în timp ce se petrece.

Ceea ce dăinuie aici este tânjirea — spre far, unii spre ceilalți, spre o formă care să reziste. Acea tânjire rămâne deschisă, o cale de intrare pentru oricine vine să vadă ce descoperă lumina.