Walden

De-a lungul anotimpurilor și al treburilor obișnuite ale supraviețuirii, cartea socotește costul unei case până la jumătatea de bănuț, prășește două acre și jumătate de fasole și măsoară adâncimea iazului însuși. Alături de contabilitatea practică se desfășoară o meditație lungă și răbdătoare despre singurătate, despre lectură, despre deznădejdea tăcută pe care Thoreau o vede în viețile din jurul său. Poate fi ironic — cumpărarea unei colibe jerpelite devine o mică comedie a sărăciei și a proprietății — pentru ca, o pagină mai încolo, să fie tandru, precum atunci când o ploaie blândă îi risipește singurătatea și fiecare ac de pin i se face prieten.

Sunt aici și oameni, întrezăriți și amintiți. Un tăietor de lemne vesel și neștiutor de carte, a cărui mulțumire Thoreau o prețuiește mai presus de orice oaspete învățat. John Field, un muncitor irlandez prins în capcana propriei trude istovitoare, care nu poate decât să privească năuc socoteala libertății ce i se oferă peste pragul unei colibe ce lasă apa să intre. Și apoi cufundarul de pe iaz, care râde și se scufundă și iese iar la suprafață, ademenind un om cu barca lui.

Scriitura e lirică și fără grabă, trecând firesc de la privirea atentă asupra nisipului ce se dezgheață pe un taluz de cale ferată la o afirmație despre alcătuirea întregii lumi vii. Unele dintre rândurile ei au supraviețuit cu mult iazului lor: toboșarul care bate alt ritm, ochiul pământului. Ceea ce le ține laolaltă este o convingere simplă, adeverită anotimp după anotimp: că adevărul temeinic există și îl răsplătește pe oricine e dispus să coboare până la capăt ca să-l afle.