Fantoma de la operă

În centrul poveștii se află Christine Daaé, o tânără cântăreață a cărei voce pare instruită de un maestru nevăzut, Îngerul Muzicii pe care i-l promisese tatăl ei răposat și care îi vorbește prin pereții unei cabine încuiate. Doi bărbați se apropie de ea din capetele opuse ale povestirii. Raoul, sfiosul tânăr Viconte de Chagny, o iubește din copilărie. Iar sub scenă, într-o încăpere învăluită în negru, unde un sicriu așteaptă sub un baldachin roșu, trăiește Erik, un geniu mascat a cărui devoțiune seamănă mai mult a stăpânire decât a iubire.

Spaima sosește îmbrăcată în spectacol. Aria unei dive se prăbușește într-un croncănit; un candelabru se smulge și cade peste parterul înțesat de lume; o siluetă înveșmântată în stacojiu trece ca un vârtej printr-un bal mascat. Și totuși, sub această mașinărie gotică se ascunde ceva mult mai sfâșietor — un cadavru care iubește și adoră și care nu va pleca niciodată, o voce care cere doar să fie iubită pentru ea însăși. Amenințarea și mila își schimbă neîncetat locurile.

Groază și durere, vodevil și tragedie, toate răsună prin pivnițele unei mari opere. Ușa rămâne deschisă spre lacul de sub scenă, iar cântecul care se ridică de acolo e mai greu de părăsit decât ar trebui să fie.