Ulise

Aproape nimic nu se întâmplă în felul în care intrigile obișnuiesc să promită, și tocmai aici stă miezul. O caleașcă mortuară străbate străzile. Un rinichi de porc se arde pe plită. O bibliotecă se umple de bărbați isteți care se ceartă dacă nu cumva Shakespeare l-a scris pe Hamlet ca un tată ce-și jelea propriul fiu mort. Bloom face rost de reclame, ocolește o întâlnire la care ar prefera să nu se gândească și își poartă tandrețea și rănile tăinuite prin cârciumi, prin prăvălii și de-a lungul țărmului.

Ceea ce face ca însăși cartea să fie atât de vie e faptul că cititorul trăiește înlăuntrul acestor minți: gândurile așa cum vin ele cu adevărat, pe jumătate rostite, hazlii, cărturărești, rănite. Bloom e un om obișnuit tratat cu o compasiune neobișnuită, credincios convingerii simple că iubirea, iar nu forța, ura, istoria, e cea care dă cu adevărat rost unei vieți. Molly așteaptă la celălalt capăt al zilei, o cântăreață al cărei șuvoi neadormit de amintiri închide cartea.

Cere răbdare și o răsplătește pe deplin. Puține cărți au dat o atenție atât de atentă și iertătoare a ceea ce înseamnă să fii un om care merge prin oraș într-o zi ce pare, la început, cu totul lipsită de însemnătate.