Anne de la Green Gables

Anne Shirley botează lumea pe măsură ce o străbate. Un drum înflorit cu meri devine Calea Albă a Încântării; un iaz oarecare devine Lacul Apelor Sclipitoare. Când trăsurica ocolește un cot de drum, sub o boltă de flori ca zăpada, până și pălăvrăgeala ei fără capăt amuțește în fața unei frumuseți pe care o numește primul lucru pe care nici imaginația nu l-ar putea face mai frumos. Această capacitate de a se minuna e motorul cărții și își face vraja domoală asupra tuturor — vecina cu limba ascuțită, Doamna Rachel Lynde, prietena de suflet cu părul negru, Diana Barry, și un coleg de școală zeflemitor care face greșeala de a o striga Morcoveață.

Lucy Maud Montgomery zugrăvește Avonlea în detalii bogate și fără grabă: grădini năpădite de bujori și narcise, o odaie văruită în frontonul dinspre răsărit, o rochie maro cu mânecile bufante la care visează o fetiță. Sub comedie curge ceva plin de duioșie. Rarele zâmbete ruginite ale Marillei o dau de gol cu mult înainte să poată recunoaște ce a ajuns să însemne copila pentru ea, iar devotamentul neîndemânatic al lui Matthew vorbește prin gesturi mărunte pe care nu le explică niciodată.

Dar e de un milion de ori mai frumos să fii Anne de la Green Gables decât Anne de niciunde anume, nu-i așa? întreabă ea, și în întrebare stă inima întregii povești. Iată o poveste despre felul în care un loc oarecare devine acasă de îndată ce cineva îl iubește destul cât să dea nume fiecărui colț. Ușa stă deschisă.