Bambi

De la acest început, Salten urmărește o viață întreagă. Bambi aleargă cu mama lui pe iarba deschisă și are primele lui convorbiri cu un greier și cu un fluture. Îi întâlnește pe verii săi, Gobo și Faline, învață să asculte și să adulmece, ajunge să iubească pădurea noaptea și bufnițele ei. Dar pădurea ascunde o umbră căreia animalele îi spun doar El, iar prima oară când Bambi vede acea făptură palidă, ridicată în două picioare, la marginea luminișului, deprinde o teamă care nu-l mai părăsește niciodată cu totul. Acesta era El, spune mama lui, și ceva din el nu-și mai găsește niciodată pe deplin liniștea.

Ceea ce rămâne cu cititorul sunt cei pe care îi întâlnește pe drum. Faline, sprințară și plină de viață, care crește și devine iubirea lui. Gobo, sfios, care se încrede în bunătatea oamenilor și susține că El nu e rău. Și misteriosul cerb bătrân cu capul alb, care ceartă un pui ce plânge și se întoarce, mult mai târziu, atunci când contează cel mai mult. În jurul lor, făpturile mai mărunte bârfesc, își găsesc scuze și jelesc, iar anotimpurile se înăspresc.

O copilărie petrecută învățând să fii singur; gingășie și pierdere, așezate în contrast cu ceva lipsit de sens și mai mare decât ar putea înțelege vreo singură vietate. Nu întoarce niciodată privirea de la durere și nu încetează niciodată să observe lumina de pe frunze. O ușă deschisă către o pădure în care lucrul obișnuit — atingerea unei mame, o primă zi pe poiană — e păstrat ca ceva prețios, tocmai fiindcă nu poate dăinui.