Răpit de pirați

Ademenit la bordul bricului Covenant, lovit până își pierde cunoștința și dus de acolo spre a fi vândut peste mări, David se trezește într-o lume de furtună și oameni aspri: rece căpitanul Hoseason, secundul cu ochi verzi care e blând doar când e beat, băiatul de cabină Ransome, purtat mereu în bătăi. Apoi o barcă mică e izbită în ceață, iar singurul ei supraviețuitor urcă la bord: un mândru proscris iacobit pe nume Alan Breck Stewart, care duce bani căpeteniei sale aflate în exil și își poartă dușmăniile la fel de deschis ca sabia. De la acea întâlnire, cei doi își leagă soarta unul de altul, spate în spate într-o rufărie plină de fum, iar apoi cutreierând pe jos ținuturile Highlands, cu prețul pus pe capetele amândurora.

Stevenson scrie totul cu seriozitate, prin glasul lui David însuși, un băiat care învață prețul credinței pe landele înnegrite de foc, printre brazi morți ce stau ca niște schelete, în ascunzători agățate de stâncă asemenea unui cuib de viespi. Dar, mai presus de toate, e chemarea drumului și întrebarea în cine te poți încrede pe el. Alan o spune cel mai bine: Să te temi de un lucru și totuși să-l faci — asta e ce plămădește omul cel mai vrednic de admirat.

E deopotrivă o prietenie și o aventură — doi tovarăși nepotriviți, unul șiret și nesăbuit, celălalt încăpățânat și cu principii, uniți peste o prăpastie de convingeri politice și fire. Spre ce anume merge David și ce ajunge, până la urmă, să ceară o astfel de prietenie de la amândoi bărbații — iată ușa lăsată aici deschisă.